Comunicat de presă - Moldtelecom, rezultate remarcabile în 2025: lider absolut pe Internet fix și TV și creștere accelerată pe mobil
Comunicat de presă
Moldtelecom, rezultate remarcabile în 2025: lider absolut pe Internet fix și TV și creștere accelerată pe mobil
În 2025, Moldtelecom își consolidează poziția de lider pe piața comunicațiilor electronice din Republica Moldova, înregistrând performanțe solide pe toate segmentele: telefonie mobilă, internet fix și televiziune digitală. Rezultatele confirmă rolul companiei ca pilon esențial în dezvoltarea infrastructurii digitale naționale.
„Rezultatele obținute în 2025 confirmă direcția strategică a Moldtelecom – investiții constante în infrastructură, dezvoltarea serviciilor de nouă generație și orientarea către client. Suntem mândri că am consolidat poziția de lider pe segmentul Internet fix și TV și că am accelerat creșterea pe mobil. Vom continua să investim pentru a oferi cea mai bună experiență digitală tuturor utilizatorilor din Republica Moldova.”
— Viorel MOTORNIUC, Director General Interimar Moldtelecom

Performanță financiară: creștere stabilă și poziție de top
Moldtelecom a înregistrat în 2025 venituri totale de 1,7 miliarde lei, în creștere cu 23,1 milioane lei față de anul precedent, confirmând dinamica pozitivă a companiei și eficiența strategiei de dezvoltare.
Această evoluție este susținută de creșteri pe segmentele strategice – mobil și internet fix – într-un sector care a depășit 6,6 miliarde lei venituri totale (+4,2%).
Internet fix: lider absolut și motorul digitalizării naționale
Moldtelecom își reconfirmă statutul de lider absolut pe piața de Internet fix, atât prin infrastructură, cât și prin numărul de conexiuni și investiții.
Compania deține o cotă de piață de 48,9% pe segmentul Internet fix, într-o piață care a ajuns la 962 mii conexiuni, în creștere cu 7%.
Pe segmentul FTTx, Moldtelecom a înregistrat cea mai mare creștere din piață, ajungând la 451.100 conexiuni în 2025, cu 36.000 mai mult decât în anul precedent, ceea ce reprezintă aproximativ 41% cotă de piață.
Această evoluție confirmă ritmul superior de dezvoltare a rețelei de fibră optică și capacitatea companiei de a răspunde cererii tot mai mari pentru servicii de internet de mare viteză.
La finalul anului 2025, Moldtelecom asigură acoperire extinsă la nivel național prin rețeaua GPON, fiind prezentă în 1.253 localități din totalul de 1.681, ceea ce reprezintă aproximativ 75% din teritoriu.
Ca rezultat al investițiilor în infrastructură, Moldtelecom oferă deja viteze de până la 5,5 Gbps în 471 localități din întreaga țară.
Prin aceste evoluții, Moldtelecom definește standardul infrastructurii de internet fix în Republica Moldova.
Televiziune digitală (IPTV): lider incontestabil
Moldtelecom este lider absolut și pe segmentul serviciilor TV, într-o piață care a ajuns la 696,9 mii abonați, în creștere cu 1%, și o rată de penetrare de 55%.
Serviciile IPTV reprezintă un pilon esențial al ofertelor convergente ale companiei, contribuind la creșterea loialității clienților și la consolidarea poziției pe piață.
Telefonie mobilă: creștere accelerată
Pe segmentul mobil, Moldtelecom înregistrează una dintre cele mai dinamice evoluții din piață, cu venituri de 325,7 milioane lei din serviciile de telefonie mobilă Voce în 2025, în creștere cu 40 milioane lei față de anul precedent. Separat, serviciile de date mobile (internet mobil dedicat) au generat venituri de aproximativ 31 milioane lei în aceeași perioadă.
Creșterea este susținută de dezvoltarea segmentului rezidențial, prin migrarea utilizatorilor către abonamente, Moldtelecom înregistrând o creștere de 17.500 de clienți pe segmentul postpaid, dar și de consolidarea segmentului business, compania înregistrând totodată o creștere de 6,1% pe acest segment, cea mai mare rată de creștere procentuală la nivelul pieței.
În același timp, nivelul de utilizare a serviciilor confirmă competitivitatea rețelei, traficul mediu de internet generat per cartelă SIM activă în rețeaua Moldtelecom fiind cel mai ridicat din piață, de aproximativ 142 GB per utilizator.
În paralel, compania a accelerat investițiile în infrastructură, extinzând acoperirea rețelei 4G de la 46,1% la 90,1%, reducând semnificativ decalajul față de competitori.
Această evoluție poziționează Moldtelecom ca un jucător tot mai competitiv pe piața telefoniei mobile.
Cifrele sunt preluate din raportul oficial: https://www.anrceti.md/files/filefield/Anuar_statistic_2025.pdf
Rezultatele din 2025 nu sunt un punct final, ci fundația unei transformări mult mai ample. În 2026, Moldtelecom accelerează investițiile strategice în infrastructură, lansând 5G la scară națională și extinzând acoperirea pentru a oferi cea mai rapidă și stabilă experiență mobilă din Republica Moldova.
În paralel, continuăm modernizarea integrală a rețelei de fibră optică, transformând zonele FTTB și FTTH într-o infrastructură de nouă generație, capabilă să susțină cerințele viitorului digital.
Este angajamentul nostru clar: să oferim fiecărui client, oriunde s-ar afla, acces la tehnologie de top, viteze reale și o experiență fără compromisuri.
Moldtelecom – operatorul moldovenilor.
https://www.moldtelecom.md/ru/news/549/