Moldtelecom lansează canalul English Club TV – o nouă oportunitate pentru copii de a învăța limba engleză în vacanță

Începând cu data de 18 iunie 2026, abonații Moldtelecom care utilizează serviciul IPTV vor avea acces la un nou canal educațional – English Club TV, disponibil pe butonul 212 în grila de canale, inclus în pachetele Premier și Univers.
English Club TV este un canal dedicat învățării limbii engleze prin conținut educațional atractiv, creat pentru copii și pentru toți cei care doresc să își îmbunătățească nivelul de cunoaștere a limbii engleze într-un mod simplu și interesant.
Pe durata vacanței de vară, copiii pot transforma timpul petrecut în fața televizorului într-o activitate utilă, descoperind cuvinte noi, expresii și structuri gramaticale prin lecții scurte, emisiuni interactive și programe adaptate diferitelor niveluri de cunoaștere a limbii engleze.
Printre avantajele canalului English Club TV:
• metode moderne de învățare, potrivite pentru diferite vârste;
• lecții scurte, concepute pentru o memorare mai ușoară a informației;
• conținut educațional variat și interesant;
• programe prezentate de vorbitori nativi de limba engleză;
• posibilitatea de a învăța limba engleză într-un mod relaxant, direct de acasă.
Noul canal este disponibil automat pentru abonații IPTV Moldtelecom cu pachetele Premier și Univers, fără setări suplimentare.
Prin această actualizare, Moldtelecom continuă să extindă oferta de conținut TV, aducând programe utile și relevante pentru întreaga familie, inclusiv soluții care contribuie la dezvoltarea și educația copiilor.
Consultă grila completă de canale IPTV pe: https://www.moldtelecom.md/canale-tv/
Moldtelecom. Operatorul moldovenilor.
https://www.moldtelecom.md/ro/news/560/