Moldtelecom susține Campania națională „Siguranță digitală pentru fiecare copil”
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Inspectoratul General al Poliției și Centrul Internațional „La Strada” lansează
Campania națională de informare „Siguranță digitală pentru fiecare copil”.

Campania își propune să crească nivelul de conștientizare a copiilor, părinților, cadrelor didactice și comunității privind riscurile mediului online și promovează utilizarea platformei naționale . Platforma este gestionată de Centrul de Siguranță Digitală și include un mecanism acreditat internațional pentru raportarea materialelor de abuz sexual asupra copiilor.
Un instrument important al campaniei este ghidul
„Siguranța digitală a copilului în 8 pași”, realizat de platforma
Sigur Online, care oferă recomandări practice pentru părinți și îngrijitori în procesul de protecție a copiilor în mediul digital.
Moldtelecom se alătură acestei campanii și sprijină vizibilitatea inițiativei prin canalele proprii de comunicare, promovând ghidul „Siguranța digitală a copilului în 8 pași” și încurajând familiile să acceseze resursele disponibile.
În același timp, Moldtelecom continuă să ofere clienților săi soluții concrete pentru siguranța online prin serviciul . Safe Web blochează accesul la site-uri periculoase, filtrează conținutul inadecvat și oferă părinților un control mai bun asupra timpului petrecut online de către copii.
Este un pas suplimentar prin care fiecare familie poate naviga protejat și liniștit.
Prin susținerea campaniei „Siguranță digitală pentru fiecare copil” și prin intermediul serviciului Safe Web, Moldtelecom își reafirmă angajamentul de a contribui la dezvoltarea unui spațiu digital sigur pentru toți utilizatorii, în special pentru cei mici.
Depășește-ți limitele. Moldtelecom.