Compania Moldtelecom vă informează că nu are nicio legătură cu blocarea postului de televiziune N4 la data de 14.07.2022, care a avut loc în timpul emisiunii Morari Live.
Situația neplăcută s-a creat din cauza unei defecțiuni tehnice, din cadrul postului de televiziune N4, despre care au și anunțat pe pagina sa oficială:
“Postul de televiziune N4 își asumă responsabilitatea pentru problemele tehnice care au avut loc în timpul emisiunii Morari Live din data de 14 iulie 2022. Distribuitorii de servicii media, care retransmit postul N4, nu au absolut nicio vină pentru dispariția semnalului televizat în timpul emisiunii Morari Live din data de 14 iulie 2022, vina aparținând doar postului N4, lucru pentru care ne cerem scuze de la telespectatorii noștri.”
Menționăm că, clienții Moldtelecom sunt prioritatea noastră și depunem tot efortul pentru a oferi servicii la cel mai înalt nivel, nefiind influențați de conjucturile politice.