Viorel Postolachi a fost desemnat Director General Interimar al Moldtelecom
Începând cu data de 5 decembrie 2019 funcția de Director General Interimar al companiei Moldtelecom a fost preluată de către Viorel Postolachi, până în prezent Director Vânzări al Moldtelecom. Desemnarea domnului Postolachi a fost făcută în baza hotărârii Consiliului de Administrare al Moldtelecom din 05 decembrie 2019, funcția va fi exercitata pînă la selectarea în bază de concurs a Directorului General al companiei.
Dumnealui face parte din echipa Moldtelecom din anul 2005. În toată această perioadă a avut o ascensiune profesională de apreciat. Viorel Postolachi și-a început activitatea în funcție de specialist marketing în cadrul departamentului comercial, apoi a evoluat la poziția de Șef Serviciu vânzări telefonie mobilă în anul 2007.
Începând cu 2010, Viorel Postolachi a deținut funcția de Vice-director Comercial din cadrul Direcției Business Solutions, un rol important și strategic din cadrul Departamentului de Vânzări. Ulterior, acesta a preluat conducerea Direcției Retail și datorită performanțelor profesionale a fost promovat în anul 2017 la funcția de Director Vânzări al companiei Moldtelecom.
Prin activitatea sa, Viorel Postolachi a contribuit semnificativ la atingerea obiectivelor companiei și la menținerea poziției de lider pe piața de telecomunicații.
Viorel Postolachi a absolvit Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași, România, Facultatea de Electronică și Telecomunicații, Specialitatea Radiocomunicații. Din anul 2008 deține titlul de master în Administrarea Afacerilor, obținut în cadrul Academiei de Studii Economice din Republica Moldova.