Moldtelecom dă startul tombolei de iarnă „Conectează-te la viitor”
07 Noiembrie 2011

Cea mai îndrăgită perioadă a anului se apropie cu paşi rapizi şi este un bun prilej de a fi aproape de cei dragi. Moldtelecom este primul care dă start sărbătorilor de iarnă şi lansează  tombola Conectează-te la viitorcu premii excepţionale.

 

Începând cu 7 noiembrie 2011 şi până pe 31 ianuarie 2012, toţi clienţii care se conectează la serviciul Televiziunea Digitală Interactivă IPTV sau  Internet MaxDSLşi MaxFiber, precum şi clienţii existenţi ai acestor servicii, care achită plata abonamentului în avans pentru 4 luni, au şansa să câştige o avalanşă de premii multifuncţionale – 86 smartphone, 12 tablete, 6 Televizoare 3D şi premiul mare – un Automobil Dacia Sandero.

 

Acum lumea tehnologiilor moderne devine mai  accesibilă prin Moldtelecom, care oferă şanse egale tuturor clienţilor de pe întreg teritoriul Republicii Moldova de a intra în posesia celor mai performante cadouri.

 

Premiile vor fi extrase zilnic – câte un smartphone, săptămânal – câte un iPad, lunar – câte două televizoare 3D şi premiul mare – automobilul Dacia Sandero, care va fi extras la data de 10 Februarie 2012, ora 12:00, în cadrul Centrului Comercial din mun. Chişinău, bd Ştefan cel Mare, 12.

 

Toţi câştigătorii tombolei de iarnă vor fi anunţaţi telefonic, iar numele lor va fi publicat pe site-ul tombolei www.conecteazate-la-viitor.md.

 

Cea mai tare promoţie a anului va dura trei luni, timp în care Moldtelecom îndeamnă toţi clienţii noi şi existenţi, din toată republica, să-şi încerce norocul pentru premiul mare – Automobilul Dacia Sandero şi seria de premii de ultimă generaţie.

 

Tradiţional, la fiecare sfârşit de an, Moldtelecom organizează tombole cu premii senzaţionale pentru ca toţi clienţii să simtă mai intens spiritul acestor sărbători, prin împlinirea dorinţelor. Acesta este modul în care răsplătim fidelitatea clienţilor noştri, mulţumindu-le că sunt alături de marea familie Moldtelecom.

 

Serviciul de presă al S.A.”Moldtelecom”




despre companie   |   publicitate   |   cariera   |   calitatea serviciilor   |   sondaj   |   contacte   |   securitatea datelor   |   factura prin e-mail   |   fraude